Cum va decide comisia Roșia Montană asupra proiectului trimis de Guvern

Cum va decide comisia Roșia Montană asupra proiectului trimis de Guvern
Publicat: 23/10/2013, 16:49
Actualizat: 06/08/2014, 02:15

Lucrările din comisia specială pentru proiectul de exploatare de la Roșia Montană iau o nouă turnură. Membrii comisiei au decis formarea a patru grupuri de lucru pe domenii, urmând ca acestea să dea rapoarte separate pentru a fi luate în calcul în avizul final al comisei.

„Raportul va fi împărțit în trei părți. În prima parte va fi o sinteză a audierilor care au fost în comisie, iar luni se va da un vot pe aceste sinteze. A doua parte va include punctul de vedere al comisiei pe cele patru domenii, juridic, socio-economic, patrimoniu cultural și de mediu. De miercuri reluăm discuțiile pe articolele din proiectul legislativ care au mai rămas de dezbătut și apoi să dăm un vot pentru sau împotriva respingerii acestui proiect”, a declarat președintele comisiei, Darius Vâlcov.

Senatorul PSD a explicat că a fost nevoie de crearea acestor patru grupuri separate pentru că este mai ușor ca fiecare membru al comisiei să se ocupe de domeniul la care se pricepe, iar la final fiecare raport să fie supus votului întregii comisii.

Cu toate acestea, nu dispare nici proiectul în forma în care a venit din la Guvern, membrii comisiei urmând să dea un nou vot pe acesta dacă noul proiect cu amendamente, „schimbat substanțial”, nu va trece de comisie.

„Poziția comisiei acum este că proiectul așa cum a venit de la Guvern este nesatisfăcător, ca să nu spun mai mult, nu avem cum să-l susținem din moment ce l-am modificat substanțial.Vom da un nou vot pe forma inițială a proiectului dacă noua formă, cu amendamente, nu trece. E posibil chiar dacă au fost amendamente adoptate, forma finală să nu treacă. Toate cele șapte articole adoptate săptămâna trecută rămân valabile”, a explicat Vâlcov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină